DauExamen
Bacalaureat 2015 Sesiunea specială 3h

Biologie vegetală și animală 2015

Biologie vegetală și animală – Bacalaureat 2015, sesiunea specială (varianta 05)

Textul subiectului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Examenul de bacalaureat naţional 2015 Proba E. d) Biologie vegetală şi animală Varianta 5 Filiera teoretică – profilul real; Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului; Filiera vocaţională – profilul militar. • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) A 4 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă. Bulbul rahidian, ............ şi ............ sunt componente ale trunchiului cerebral. B 6 puncte Daţi două exemple de componente ale celulei vegetale; scrieţi în dreptul fiecărei componente câte o particularitate structurală. C 10 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Gasteropodele, cefalopodele şi lamelibranhiatele sunt: a) celenterate b) cordate c) moluşte d) viermi 2. Sclerotica este: a) bogat vascularizată b) componentă a sistemului optic c) învelişul extern al globului ocular d) sediul receptorilor vizuali 3. Fiecare dintre celulele-fiice formate prin diviziunea mitotică a unei celule-mamă cu 2n = 8 cromozomi are: a) 2n = 8 cromozomi b) 2n = 4 cromozomi c) n = 8 cromozomi d) n = 4 cromozomi 4. Boală cu transmitere sexuală este: a) ateroscleroza b) astigmatismul c) candidoza d) epilepsia 5. Sunt plante: a) bacteriile b) ciupercile c) coniferele d) euglenele Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 5 Pagina 1 din 3 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare D 10 puncte Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Folosiţi, în acest scop, informaţia ştiinţifică adecvată. Nu se acceptă folosirea negaţiei. 1. La mamifere, căile urinare sunt reprezentate de rinichi, uretere şi vezica urinară. 2. Tetraplegia este una dintre manifestările epilepsiei. 3. Ereditatea şi variabilitatea sunt însuşiri ale lumii vii. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A 18 puncte Fumatul este una dintre cauzele infarctului miocardic. a) Precizaţi alte trei cauze ale infarctului miocardic şi două măsuri de prevenire. b) Explicaţi rolul sângelui în transportul gazelor respiratorii. c) Calculaţi masa apei din plasma sângelui unui copil, ştiind următoarele: - sângele reprezintă 7% din masa corpului; - plasma sangvină reprezintă 55% din masa sângelui; - apa reprezintă 90% din masa plasmei sangvine; - masa corpului copilului este de 44 Kg. Scrieţi toate etapele parcurse pentru rezolvarea cerinţei. d) Completaţi problema de la punctul c) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. B 12 puncte Se încrucişează două soiuri de morcov care se deosebesc prin dimensiunea şi culoarea rădăcinilor. Rădăcinile mari (M) şi portocalii (P) sunt caractere dominante, iar rădăcinile mici (m) şi galbene (p) sunt caractere recesive. Un soi de morcov are rădăcini mari şi portocalii, fiind homozigot pentru ambele caractere, iar celălalt soi de morcov are rădăcini mici şi galbene. În F1 se obţin organisme hibride. Prin încrucişarea între ei a indivizilor din F1, se obţin, în F2 , 16 combinaţii de factori ereditari. Stabiliţi următoarele: a) genotipul soiului de morcov cu rădăcini mici şi galbene; b) tipurile de gameţi produşi de indivizii din F1; c) numărul combinaţiilor din F2, homozigote pentru culoarea rădăcinilor; genotipul indivizilor din F2 cu rădăcini mari şi galbene. d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. Scrieţi toate etapele rezolvării problemei. SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 1. 14 puncte Respiraţia este una dintre funcţiile vitale ale organismelor. a) Înlocuiţi literele A şi B din relaţia de mai jos cu noţiunile corespunzătoare: Substanţe organice + A → CO2 + B + energie b) Explicaţi rolul diafragmului în realizarea ventilaţiei pulmonare (inspiraţie şi expiraţie) la mamifere. c) Construiţi patru enunţuri afirmative, utilizând limbajul ştiinţific adecvat. Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi: - Tipuri de fermentaţie. - Astmul bronşic – manifestări, prevenire. Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 5 Pagina 2 din 3 Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare 2. 16 puncte Sistemul digestiv al mamiferelor este alcătuit din tub digestiv şi glande anexe. a) Enumeraţi trei componente ale tubului digestiv. b) Caracterizaţi ulcerul gastro-duodenal, precizând: o cauză, o manifestare, o măsură de prevenire. c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Pancreasul exocrin”, folosind informaţia ştiinţifică adecvată. În acest scop, respectaţi următoarele etape: - enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme; - construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze, folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate. Probă scrisă la biologie vegetală şi animală Varianta 5 Pagina 3 din 3

Alte subiecte la Biologie vegetală și animală