DauExamen
Bacalaureat 2016 Sesiunea iunie–iulie (rezervă) 3h

Anatomie și fiziologie umană 2016

Anatomie și fiziologie umană – Bacalaureat 2016, sesiunea iunie–iulie (rezervă) (varianta 05)

Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Examenul de bacalaureat naţional 2016 Proba E. d) Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Varianta 5 Filiera teoretică – profilul real; Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului; Filiera vocaţională – profilul militar. • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) A 4 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, noţiunile cu care trebuie să completaţi spaţiile libere din afirmaţia următoare, astfel încât aceasta să fie corectă. Tibia şi ............ sunt oase ale scheletului membrului ............ . B 6 puncte Numiţi două vase de sânge care aparţin circulaţiei mici a sângelui. Asociaţi fiecare vas de sânge numit cu sensul circulaţiei sângelui prin aceste vase. C 10 puncte Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Glomerulonefrita este afecţiune a sistemului: a) circulator b) digestiv c) excretor d) respirator 2. Cauza gigantismului este o disfuncţie a glandei: a) hipofiză b) pancreas c) tiroidă d) suprarenală 3. Ovulele sunt: a) organe pereche b) gonade feminine c) produse de ovare d) rezultat al unei funcţii endocrine 4. În procesul de eliminare, sensul circulaţiei urinei prin căile urinare este următorul: a) uretră → vezică urinară → uretere b) uretere → vezică urinară → uretră c) vezică urinară → uretere → uretră d) vezică urinară → uretră → uretere 5. Celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe au în comun următoarea caracteristică: a) asigură vederea în culori b) conţin pigmenţi c) sunt localizate în coroidă d) sunt stimulate de substanţe chimice Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Varianta 5 Pagina 1 din 3 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare D 10 puncte Citiţi, cu atenţie, afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera A. Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă, scrieţi, pe foaia de examen, în dreptul cifrei corespunzătoare afirmaţiei, litera F şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină adevărată. Nu se acceptă folosirea negaţiei. 1. Receptorii pentru auz sunt localizaţi în urechea medie. 2. Volumul rezidual este componentă a capacităţii vitale. 3. Un ecosistem natural poate fi deteriorat de către om prin vânătoare, pescuit şi păşunat realizate în exces. SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) A 18 puncte Materialul genetic al virusurilor, procariotelor şi eucariotelor este reprezentat de acizii nucleici. a) Precizaţi două deosebiri dintre materialul genetic al procariotelor şi materialul genetic al virusurilor. b) Sinteza unei enzime cu rol în digestia gastrică a lipidelor se realizează pe baza informaţiei unui fragment de ADN bicatenar alcătuit din 246 nucleotide, dintre care 26 conţin adenină. Stabiliţi următoarele: - numărul nucleotidelor cu citozină conţinute de fragmentul de ADN bicatenar (scrieţi toate etapele necesare rezolvării acestei cerinţe); - numărul legăturilor duble şi al legăturilor triple din fragmentul macromoleculei de ADN bicatenar; - secvenţa de nucleotide din ARN-ul mesager complementar catenei de ADN care are următoarea succesiune de nucleotide: ACATTG. c) Completaţi problema de la punctul b) cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. B 12 puncte O persoană care a fost supusă unei intervenţii chirurgicale are nevoie de transfuzie cu o cantitate mică de sânge. Analiza sângelui acestei persoane evidenţiază prezenţa pe suprafaţa hematiilor a unui singur tip de aglutinogen/antigen şi anume aglutinogenul/antigenul A; Stabiliţi următoarele: a) grupa de sânge a persoanei care are nevoie de transfuzie; b) aglutinina/anticorpul din plasma sângelui acestei persoane; c) două exemple de grupe de sânge ale unor potenţiali donatori. d) Completaţi această problemă cu o altă cerinţă pe care o formulaţi voi, folosind informaţii ştiinţifice specifice biologiei; rezolvaţi cerinţa pe care aţi propus-o. SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) 1. 14 puncte Sistemul nervos împreună cu analizatorii, sistemul osos, sistemul muscular şi glandele endocrine participă la realizarea funcţiilor de relaţie ale organismului. a) Numiţi trei grupe de muşchi scheletici. b) Explicaţi în ce constă rolul segmentului central al unui analizator. c) Construiţi patru enunţuri afirmative, câte două pentru fiecare conţinut, utilizând limbajul ştiinţific adecvat. Folosiţi, în acest scop, informaţii referitoare la următoarele conţinuturi: - Creşterea în lungime a oaselor. - Sistemul nervos vegetativ. Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Varianta 5 Pagina 2 din 3 Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare 2. 16 puncte Digestia participă împreună cu respiraţia, circulaţia şi excreţia la realizarea funcţiilor de nutriţie ale organismului uman. a) Precizaţi în ce constă relaţia dintre digestie şi circulaţie, în realizarea funcţiilor de nutriţie ale organismului uman. b) Scrieţi un argument în favoarea afirmaţiei următoare: „La nivelul stomacului, alimentele suferă transformări chimice”. c) Alcătuiţi un minieseu intitulat „Digestia – noţiuni elementare de igienă şi de patologie”, folosind informaţia ştiinţifică adecvată. În acest scop, respectaţi următoarele etape: - enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme; - construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze, folosind corect şi în corelaţie noţiunile enumerate. Probă scrisă la anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană Varianta 5 Pagina 3 din 3

Alte subiecte la Anatomie și fiziologie umană