Bacalaureat 2020
Model de subiect
3h
Psihologie 2020
Psihologie – Bacalaureat 2020, model de subiect
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat național 2020
Proba E. d)
Psihologie
Model
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din
filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile
de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. În mod obișnuit, starea de oboseală poate duce la:
a. creșterea receptivității față de stimuli și creșterea intensității senzațiilor corespunzătoare
b. creșterea receptivității față de stimuli și scăderea intensității senzațiilor corespunzătoare
c. scăderea receptivității față de stimuli și creșterea intensității senzațiilor corespunzătoare
d. scăderea receptivității față de stimuli și scăderea intensității senzațiilor corespunzătoare
2. Se formează prin acțiunea directă a stimulilor asupra analizatorilor:
a. gândurile
b. reprezentările
c. pasiunile
d. percepțiile
3. Reprezentarea structurii anatomice a organismului uman îl poate ajuta pe medic să
înțeleagă o dereglare funcțională a acestuia și să pună un diagnostic corect, pentru că
imaginea furnizată de reprezentare este:
a. panoramică
b. abstractă
c. contextuală
d. simplă
4. Filosoful antic Socrate, condamnat la moarte pentru ideile sale, a avut prilejul să evadeze
din închisoare și să-și salveze astfel viața, dar a refuzat. Acest exemplu arată că Socrate a
acționat:
a. din interes
b. din convingere
c. pentru a-și satisface o trebuință primară
d. din instinct
5. Maria și-a dat seama că prietena ei este bine dispusă, deoarece trăirile afective:
a. se pot converti unele în altele
b. se exteriorizează
c. nu persistă în timp
d. sunt specific umane
6. În timp ce rezolvă tema la chimie, Andrei întâlnește o problemă mai dificilă și își spune:
”trebuie să fiu atent, să nu greșesc la calcule”. Forma atenției prezentă în exemplul de mai
sus este cea:
a. involuntară
b. voluntară
c. postvoluntară
d. expectativă
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 1 din 3
Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
7. Cristian a depus un efort considerabil pentru a rezista tentației de a paria pe echipa favorită,
deoarece luase decizia de a renunța definitiv la pariuri. Procesul psihic implicat, cu
precădere, în exemplul de mai sus este:
a. voința
b. imaginația
c. memoria
d. afectivitatea
8. Reprezintă un factor care favorizează creativitatea:
a. gândirea convergentă
b. motivația extrinsecă
c. gândirea divergentă
d. un nivel de aspirație scăzut
9. Forma motivației de care dă dovadă un elev care dorește să devină medic pentru că vrea să
aline suferința oamenilor bolnavi este:
a. distributivă
b. negativă
c. intrinsecă
d. convergentă
10. Dezgustul pe care, pentru câteva clipe, îl poate resimți o persoană atunci când vede că
cineva aruncă resturi menajere pe trotuar, deși se află la câțiva metri de un coș de gunoi,
este un exemplu de:
a. emoție
b. sentiment
c. pasiune
d. dispoziție pozitivă
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
A.
În coloana din stânga sunt enumerate operații ale gândirii, iar în coloana din dreapta sunt
numerotate enunţuri adevărate referitoare la acestea. Scrieţi pe foaia de examen asocierile corecte
dintre fiecare literă din coloana din stânga şi cifra corespunzătoare din coloana din dreapta.
a. Comparația 1. Poate avea drept finalitate evidențierea asemănărilor și
deosebirilor dintre două sau mai multe ipostaze ale
b. Generalizarea aceluiași obiect.
2. Constă în descompunerea în plan mintal a unui obiect în
c. Sinteza părțile sale componente și evidențierea rolului acestora
în structura obiectului respectiv.
d. Analiza 3. Este operaţia inversă analizei, care reasamblează
părţile într-un tot unitar.
4. Presupune extinderea însușirilor extrase, cu ajutorul
abstractizării, la o întreagă clasă de obiecte sau
fenomene.
5. Este precedată de schematizarea concret-intuitivă de la
nivelul reprezentării.
12 puncte
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 2 din 3
Ministerul Educaţiei Naționale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
B.
Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Anumite funcții ale limbajului, precum cea simbolic-reprezentativă, expresivă, dar mai ales
cea ludică sau de joc se bazează în mod direct pe imaginație.
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
1. Menționați două procese/fenomene psihice la care face referire, în mod explicit, textul.
4 puncte
2. Precizați trei caracteristici ale unuia dintre procesele/fenomenele psihice menționate la punctul 1.
6 puncte
3. Construiți un exemplu prin care să ilustrați unul dintre procedeele imaginației. 4 puncte
4. Argumentaţi, în aproximativ cinci rânduri, faptul că monologul, ca formă a limbajului oral, este
mai dificil de susținut decât dialogul. 4 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Citiți, cu atenție, următorul text:
Eufrosin Poteca a dus o viață de filosof singuratic, într-o epocă în care toată lumea din jurul
său, încurajată de perspectiva prefacerilor politice care mijeau la orizont, fierbea de dorința să-și
ridice situația prin cultivarea prietenilor, sau prin organizarea de partide, în vederea participării la
conducerea statului. N-a făcut parte din niciun partid și poate nici prieteni sinceri n-a avut. Înclinat
să asculte numai de convingerile izvorâte din propria conștiință și de nimic altceva, el era
predestinat singurătății. […] Era un supus slujitor al învățăturii creștine; era, desigur, cel mai
competent din timpul său în cunoștințe de teologie, dar pentru dânsul învățătura creștină se
întemeiază pe conștiința dreptății și a libertății și, deci, cine își zice creștin, își impune datoria să
practice dreptatea și libertatea, ceea ce nu era tocmai pe placul proprietarilor latifundiari, care-și
munceau moșiile nedreptățind pe țărani, având pe deasupra și țigani robi. […] Era, de asemeni, un
suflet revoluționar, format la școala revoluționară, din care ieșise și Tudor Vladimirescu, dar el era
un revoluționar care voia schimbarea năravurilor, abrogarea legilor nedrepte, împrăștierea luminii
la sate, iar nu simpla înnoire a oamenilor din dregătoriile statului. Tocmai aceasta din urmă însă
era dorită de cei mai mulți dintre contemporanii săi. Singurătatea pândea pe Eufrosin Poteca la
fiece pas, fiindcă ea era cerută de propria sa fire. Ea l-a și stăpânit foarte curând în chip
desăvârșit.
(C. Rădulescu-Motru, Mărturisiri)
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
A. Menţionaţi, conform teoriei lui C. G. Jung, tipul temperamental al lui Eufrosin Poteca. Precizați,
din text, două idei/afirmații prin care să justificați răspunsul dat. 6 puncte
B. Considerați că Eufrosin Poteca era o persoană care își dorea să obțină o funcție de conducere
în stat? Precizați, prin apel la text, un motiv prin care să susțineți răspunsul dat. 4 puncte
C. Textul precizează, cu privire la Eufrosin Poteca, faptul că acesta era un suflet revoluționar.
Menționați, pe baza textului dat, două motive care susţin această afirmație. 6 puncte
D. Prezentați, în aproximativ o jumătate de pagină, caracterul lui Eufrosin Poteca, conform teoriei
lui G.W. Allport, evidențiind o trăsătură cardinală și două trăsături principale ale caracterului
acestuia. 10 puncte
E. Formulaţi un argument prin care să respingeți afirmația potrivit căreia caracteristicile
personalității sunt rigide și nu pot fi restructurate în niciun fel. 4 puncte
Probă scrisă la psihologie Model
Pagina 3 din 3
Alte subiecte la Psihologie
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Sesiunea august
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 01
2026 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Simulare
Psihologie
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Model de subiect
Psihologie
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 01
2025 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Psihologie
Subiect
· Barem
2025 · Model de subiect
Psihologie
Subiect
· Barem
2024 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 03
2024 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04