DauExamen
Bacalaureat 2016 Sesiunea iunie–iulie 3h

Psihologie 2016

Psihologie – Bacalaureat 2016, sesiunea iunie–iulie (varianta 10)

Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Examenul de bacalaureat național 2016 Proba E. d) Psihologie Varianta 10 Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Mariei îi place să se îmbrace în negru, deoarece îl asociază cu eleganţa, în timp ce Anca nu are nicio haină neagră, deoarece negrul îi aminteşte de o întâmplare neplăcută. Acest exemplu arată că tonalitatea afectivă a unei senzaţii: a. depinde de experienţa anterioară a subiectului b. depinde exclusiv de natura stimulului c. este totdeauna pozitivă d. este totdeauna negativă 2. Imaginea perceptivă a unui câine care latră la noi: a. reprezintă suma senzaţiilor furnizate de stimulii ce acţionează simultan asupra noastră b. se bazează pe informaţiile furnizate de mai mulţi analizatori (este plurimodală) c. se bazează pe informaţiile furnizate de un singur analizator (este unimodală) d. este o imagine secundară 3. Trecând pe lângă casa prietenului său, Călin evocă din minte aspecte legate de interiorul acestei case în care intrase de zeci de ori, întrucât reprezentarea sa este: a. primară b. generală c. contextuală d. individuală 4. O convingere este: a. o orientare selectivă, relativ stabilă şi activă către un anumit domeniu de activitate b. o idee-forţă care poate acţiona chiar şi împotriva instinctului de conservare c. o modalitate de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic în organism d. o idee pur raţională, lipsită de implicare afectivă 5. O persoană care trece, în mod întemeiat, de la respect la dispreţ faţă de o altă persoană dă dovadă de: a. neseriozitate b. mobilitate afectivă c. expresivitate emoţională d. imaturitate afectivă 6. Doi dintre colegii tăi sunt fraţi gemeni. Cu toate acestea ei au gusturi, idei, atitudini şi comportamente destul de diferite, ceea ce dovedeşte că personalitatea fiecăruia este: a. unică b. matură c. sistemică d. invariabilă Probă scrisă la psihologie Varianta 10 Pagina 1 din 2 Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare 7. Bogdan avea reale aptitudini pentru practicarea tenisului dar, după câteva înfrângeri a renunţat la practicarea acestui sport, ceea ce arată că i-a lipsit acea calitate a voinţei numită: a. perseverenţă b. autonomie c. motivaţie d. inteligenţă 8. Atunci când afirmăm despre un om că este modest, cinstit şi altruist avem în vedere acea latură a personalităţii lui numită: a. temperament b. caracter c. inteligenţă d. creativitate 9. Deşi tatăl său îl îndrumase spre studiul limbilor străine, Blaise Pascal şi-a cultivat, de unul singur, înclinaţiile deosebite spre matematică şi ştiinţe, iar la vârsta de unsprezece ani a scris un scurt tratat despre sunetele emise de corpurile care vibrează. Motivaţia lui a fost una: a. negativă b. pozitivă c. extrinsecă d. cognitivă 10. Bucuria explozivă, manifestată preţ de câteva minute de un elev care tocmai a aflat că a obţinut o notă mare la examenul de bacalaureat, face parte din categoria: a. sentimentelor b. afectelor c. emoţiilor curente d. dispoziţiilor afective SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) Citiți, cu atenție, textul de mai jos: Platon compara memoria cu un scrib care fixează amintirile în suflet, iar imaginaţia cu un pictor sau un desenator care dă formă ideilor. Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe: 1. Precizaţi înţelesul a două dintre procesele psihice la care face referire textul. 4 puncte 2. Prezentaţi, în aproximativ zece rânduri, o modalitate prin care limbajul este implicat în desfăşurarea unuia dintre procesele psihice la care se referă textul dat. 6 puncte 3. Explicaţi modul specific în care interacţionează procesele psihice identificate în text şi precizate la punctul 1., menţionând totodată şi categoria sau sistemul în care se încadrează fiecare. 10 puncte 4. Construiți un exemplu prin care să evidențiați o operaţie a gândirii. 4 puncte 5. Argumentaţi, în aproximativ zece rânduri, faptul că memoria este un proces activ. 6 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Răspundeţi fiecăreia dintre următoarele cerinţe: A. Menţionaţi două aptitudini speciale. 4 puncte B. Descrieţi tipul temperamental melancolic. 6 puncte C. Evidenţiaţi, în aproximativ o jumătate de pagină, o corelaţie existentă între temperament şi aptitudini. 10 puncte D. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, comportamentul unei persoane cu un temperament coleric pusă în situaţia de a desfăşura o activitate monotonă. 6 puncte E. Formulaţi un argument prin care să respingeţi afirmaţia potrivit căreia aptitudinile complexe, generale, cum ar fi, de pildă, inteligenţa sunt decisiv influenţate de temperament. 4 puncte Probă scrisă la psihologie Varianta 10 Pagina 2 din 2

Alte subiecte la Psihologie