DauExamen
Bacalaureat 2022 Simulare 3h

Economie 2022

Economie – Bacalaureat 2022, simulare

Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie Examenul național de bacalaureat 2022 Proba E. d) Economie Simulare Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de trei ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) A. Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre enunțurile de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns. 1. Sectorul instituțional în cadrul căruia se produc servicii nemarfare pentru populație și se redistribuie veniturile este reprezentat de: a. administrațiile publice c. băncile și alte instituții financiare b. administrațiile private d. întreprinderile și firmele 3 puncte 2. Creșterea veniturilor cumpărătorilor determină: a. reducerea cantității cerute, în cazul bunurilor inferioare b. creșterea cantității cerute, în cazul bunurilor inferioare c. scăderea cantității cerute, în cazul bunurilor normale d. reducerea cantității oferite, în cazul bunurilor inferioare 3 puncte 3. Aprecierea utilității economice a unui bun are caracter: a. unitar b. eminamente subiectiv c. contradictoriu d. exclusiv obiectiv 3 puncte 4. Factorul de producție care este afectat atât de uzura morală, cât și de uzura fizică este: a. capitalul consumat b. capitalul circulant c. capitalul fix d. capitalul bănesc 3 puncte 5. Productivitatea marginală a muncii: a. se determină ca raport între variația absolută a producției obținute și volumul de muncă utilizat b. reprezintă eficiența primei unități de muncă implicate în activitatea economică c. se determină ca raport între variația absolută a muncii utilizate și volumul producției obținute d. reprezintă eficiența ultimei unități de muncă implicate în activitatea economică 3 puncte 6. Când prețul scade cu 20%, iar cantitatea cerută crește cu 30%, atunci înseamnă că: a. cheltuielile cumpărătorilor au scăzut b. veniturile vânzătorilor au crescut c. veniturile vânzătorilor se vor diminua d. cheltuielile cumpărătorilor vor rămâne constante 3 puncte B. Pentru fiecare enunț scrieţi, pe foaia de examen, cifra corespunzătoare şi notaţi în dreptul ei litera A, dacă apreciaţi că enunţul este adevărat, sau F, dacă apreciaţi că enunţul este fals: 1. Dacă o carte face obiectul unui împrumut, atunci proprietarul acesteia cedează atât dreptul de posesiune, cât și dreptul de dispoziție. 2. În situația în care un anumit consumator nu dispune de suficienți bani pentru a achiziționa toate bunurile dorite, costul său de oportunitate va fi reprezentat de cea mai bună alternativă aleasă de consumator. 3. Dacă volumul producției unei firme crește mai mult decât volumul de muncă utilizat, atunci productivitatea muncii crește. 4. Costurile materiale ale unei întreprinderi exprimă valoarea capitalului tehnic utilizat. 5. Rata profitului în funcție de cost reprezintă rata rentabilității și este un indicator al gradului de profitabilitate a firmei. 6. Consumatorul rațional realizează acel program de consum care îi asigură o utilitate totală minimă pentru venitul disponibil cheltuit. 12 puncte Probă scrisă la economie Simulare Pagina 1 din 2 Ministerul Educaţiei Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie SUBIECTUL al II-lea (40 de puncte) 1. Transcrieți pe foaia de examen tabelul de mai jos care ilustrează situația economică a unei firme agricole cultivatoare de grâu: Suprafața cultivată Producția obținută Productivitatea medie Productivitatea marginală (ha) (tone) 0 0 0 0 1 100 3 450 5 1000 6 1200 8 1400 a) Completați coloanele tabelului dat, precizând totodată formulele utilizate pentru efectuarea calculelor. b) Reprezentați grafic, în același sistem de axe, productivitatea medie și productivitatea marginală. c) Precizați care este, conform graficului, producția optimă pentru firma agricolă. 18 puncte 2. O firmă produce, în T0, 2000 buc. dintr-un bun, având o cheltuială totală de 80.000 u.m., iar nivelul salariilor este de 25% din costul total. Firma vinde întreaga producţie la preţul de 50 u.m/buc. În T1 firma nu modifică nivelul producţiei, însă cheltuielile materiale cresc cu 10%, ceea ce determină o creştere a preţului de vânzare cu 10%. Salariul fiecărui angajat rămâne constant, iar producătorul nu concediază şi nu angajează lucrători. a) Precizați: - nivelul cantității de bunuri vândute de firmă în T1; - cuantumul cheltuielilor salariale în T0. b) Determinați, scriind algoritmul folosit pentru efectuarea calculelor şi precizând semnificația notațiilor din formulele utilizate: - costul total în T1; - profitul în T0. 22 de puncte SUBIECTUL al III-lea (20 de puncte) Răspundeţi la fiecare dintre următoarele cerinţe: 1. Se dă următorul text: Pentru orice agent economic cunoașterea nevoilor și trebuinţelor consumatorilor, pe segmente ale acestora, reprezintă o necesitate, fiind o condiţie a reușitei în afaceri. Producătorii investesc resurse în preocupări sistematice de identificare a clienților, reușind să-și fundamenteze știinţific activitatea de satisfacere a pieței. a) Formulați ideea principală a textului. b) Enumerați patru noțiuni economice din textul dat. c) Menționați câte o caracteristică pentru două dintre noțiunile enumerate la subpunctul b). 12 puncte 2. Știind că modificările intervenite pe o anumită piață afectează și piețele corelate acesteia, precizați ce efect va avea creșterea cheltuielilor cu întreținerea utilajelor din industria prelucrării petrolului asupra cererii de carburanți auto și a prețului carburanților auto. 8 puncte Probă scrisă la economie Simulare Pagina 2 din 2

Alte subiecte la Economie