Bacalaureat 2016
Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Profil real 3h
Limba și literatura română 2016
Limba și literatura română – Profil real – Bacalaureat 2016, sesiunea iunie–iulie (rezervă) (varianta 05)
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2016
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 5
Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut
Parfumul și lumina ce-a strălucit în ei,
Aș regăsi fierbinte cuvântul să te laud,
Ca flacăra ce doarme sub spuză și scântei.
Precum mireasma florii pierită de demult
Preschimbă-n adiere fragilele-i culori
Și-n nevăzuta strună a vântului ascult
Țipându-și tânguirea echere de cocori,
Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,
Iubirea ce mi-ai dat-o mai strâns de el mă leagă,
Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veșmânt,
Statuia verii crește pe zariștea întreagă.
(Miron Radu Paraschivescu, Suvenir)
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor preschimbă şi iubirea.
2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența ce-a strălucit. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul
floare. 2 puncte
4. Selectează două secvenţe din textul dat, care conturează dimensiunea temporală a
imaginarului poetic. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci lexico-gramaticale ale
subiectivităţii. 4 puncte
7. Prezintă semnificaţia a două figuri de stil diferite din prima strofă a textului dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului liric. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, ultima strofă a textului dat, prin evidenţierea relaţiei dintre
ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 5
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre rolul prietenilor în luarea unor
decizii.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie
şi de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemple din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi particularități de construcție a unui
personaj dintr-un text narativ studiat aparținând lui Mihail Sadoveanu sau lui Marin Preda.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales din textul narativ studiat;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două scene/secvenţe comentate;
– ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru construcția personajului (de exemplu: acțiune, incipit, final, conflict, tehnici
narative, modalităţi de caracterizare, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în
construcţia personajului.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind
numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 5
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Limba și literatura română – Profil real
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2026 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 05
2026 · Sesiunea august
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Sesiunea august (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 01
2026 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Model de subiect
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 07
2025 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 08
2025 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem