Bacalaureat 2015
Sesiunea specială
Profil umanist 3h
Limba și literatura română 2015
Limba și literatura română – Profil umanist – Bacalaureat 2015, sesiunea specială (varianta 02)
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2015
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
Mă întremam anevoie dintr-o boală grea, şi medicii stăruiau să schimb aerul. Mi-am adus
atunci aminte de vărul Dionis, care stăpânea o moşie pe plaiurile Buzăului, cu câţiva munţi ohavnici*
plini de turme; şi am plecat la el.
Nu mai călcasem pe acolo din copilărie, când petreceam verile la bunici. Dar cu Dionis
fusesem foarte legat cât îşi făcuse studiile la Bucureşti. Pe urmă el plecase în streinătate, trecuse pe
la Paris, se statornicise câţiva ani la Oxford şi se întorsese un perfect gentleman, niţel înstreinat poate
şi mai ales cam trăsnit. Dar şi acum ne îmbrăţişam cu duioşie când treburile îl aduceau tot mai rar în
capitală. El niciodată nu lipsea să mă poftească la bârlogul lui unde se închisese după ce-i muriseră
părinţii şi mai cu seamă după ce făcuse o „tristă experienţă”, după cum spunea el căsătoriei.
Aşa că, fără să-l mai vestesc, m-am suit dimineaţa în tren, şi la scăpătatul soarelui, după ce
am urcat toată albia Buzăului, proptită cu spetezele de munţi albaştri în fund, eram la capătul
călătoriei, cu toate umbrele copilăriei abătute asupra mea.
Odinioară nu era cale ferată. Drumul ăsta îl făceam cu trăsura şi încântarea nu mai avea
sfârşit. Plecam de jos, dintre maluri căptuşite cu cătuşnic* şi crivine* argintii, şerpuiam printre măguri
păduroase, suiam dealurile îmbrăcate în pometuri*, ajungeam la munţi, ne strecuram prin chei de
stânci, ne dam jos ca să uşurăm caii la coaste, poposeam în piscul pripoarelor să răsuflăm şi să ne
umplem ochii de priveliştea ce izbucnea deodată în perspectiva zecilor de laturi ale munţilor, unde mă
aşteptau răsfăţul bunicilor, libertatea să mă caţăr în pomi, să mă scald în voie, să călăresc, dar mai
ales să umblu cu puşca prin păduri.
Acum trenul luase locul şoselei vrăjite, şi asta mă întrista ca o îmbătrânire a mea şi a
locurilor.
Cei câţiva kilometri de la gara terminus până în sat i-am făcut pe jos, în tovărăşia
gospodarilor coborâţi odată cu mine, din care unii îşi aminteau încă de tata şi mă ajutară să duc
bagajele.
Curând, orizontul amurgului se strâmtă. Intram sub pintenul muntelui, şi noaptea tăbăra,
când, rămas singur, băteam în porţile conacului. Am aşteptat îndelung, până ce un slugoi, stârnit de
hărmălaia câinilor, s-a îndurat să iasă, bănuitor – boierul nu era acasă.
(Vasile Voiculescu, Sakuntala)
*ohavnic adj. (înv. și pop.; despre proprietate) care nu poate fi înstrăinat
*cătușnică s.f. (reg.) plantă cu miros aromatic
*crivină s.f. (reg.) desiş de mărăcini mari, cu arbori subţiri
*pomet s.n. grădină cu pomi fructiferi
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim neologic potrivit pentru sensul din text al cuvintelor stăruiau şi deodată. 2 puncte
2. Explică rolul virgulei în secvența plecase în streinătate, trecuse pe la Paris. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să ilustrezi sensul conotativ al substantivului turmă. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea temporală. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
6. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
7. Prezintă rolul verbelor la timpul imperfect în textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din text, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, următoarea secvenţă din text: Nu mai călcasem pe acolo din
copilărie, când petreceam verile la bunici. Dar cu Dionis fusesem foarte legat cât îşi făcuse studiile la
Bucureşti. Pe urmă el plecase în streinătate, trecuse pe la Paris, se statornicise câţiva ani la Oxford şi
se întorsese un perfect gentleman, niţel înstreinat poate şi mai ales cam trăsnit. 4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre rolul reţelelor de socializare în
promovarea artei.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume dintr-o
dramă studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
− evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea dramei studiate într-o orientare/perioadă
literară, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
− prezentarea a două scene/citate/secvențe relevante pentru tema şi viziunea despre lume din drama
studiată;
− ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziție şi de limbaj ale dramei studiate,
semnificative pentru prezentarea temei şi a viziunii despre lume (de exemplu: acțiune, conflict
dramatic, act, scenă, relații temporale și spațiale, modalități de caracterizare a personajelor, registre
stilistice, limbajul personajelor, notațiile autorului etc.);
− susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în drama
studiată.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind
numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 2
Filiera teoretică – Profilul umanist; Filiera vocaţională – Profilul pedagogic
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Limba și literatura română – Profil umanist
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 06
2026 · Sesiunea august
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Simulare
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Model de subiect
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 07
2025 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem
2025 · Model de subiect
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem
2024 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 02
2024 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil umanist
Subiect
· Barem · Var. 06