Bacalaureat 2015
Sesiunea iunie–iulie
Profil real 3h
Limba și literatura română 2015
Limba și literatura română – Profil real – Bacalaureat 2015, sesiunea iunie–iulie (varianta 05)
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2015
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Varianta 5
Filiera teoretică – Profil real; Filiera tehnologică;
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
SCENA IV
RUXANDRA, ȘERBAN
RUXANDRA (stingherită, cu ochii în jos): Te rog să mă ierți pentru Ilie. (Pauză scurtă; amândoi
așteaptă să se îndepărteze zgomotul pașilor.)
ȘERBAN (se apropie repede, emoționat): Ruxandră! (Îi sărută mâinile.)
RUXANDRA: Șerban! Șerban! Șerban!
ȘERBAN: Mi-a fost atât de dor de tine în aste trei zile ...
RUXANDRA: Au fost prea lungi!
ȘERBAN: De ce ai fost rea adineaori și ai spus că socoteai că am plecat?
RUXANDRA: N-am știut ce să spun în fața lui Ilie. M-am zăpăcit. Și adevărul e că n-ai venit trei zile
întregi! Asta e a patra. […]
ȘERBAN: Nu te încrunta! Nu te încrunta! Fruntea ta limpede nu trebuie să se încrunte.
RUXANDRA (spontan, veselă): Te-am visat toată noaptea.
ȘERBAN: Cum?
RUXANDRA: Cântai. Era parcă acolo, la Paris, cântai. Eu eram în sală, tu pe o scenă, așa cum mi-ai
povestit că a fost la examenul tău. Cântai frumos, și pe urmă ai coborât de pe scenă în sală, drept la
mine, printre oameni. Și …
ȘERBAN: Spune!
RUXANDRA: Nu mai spun.
ȘERBAN: Haide! De ce?
RUXANDRA: Mi-e rușine!
ȘERBAN: Dragostea mea!
RUXANDRA (viu): Așa ai spus! Așa ai spus în vis! (Râde.)
ȘERBAN: Am spus: „Dragostea mea”! Și pe urmă te-am luat în brațe și am ieșit cu tine din sală.
RUXANDRA: Nu, m-ai luat de mână, am ieșit amândoi din sală, și toată lumea șoptea: „Pe ea o
iubește! Pe ea o iubește!”
ȘERBAN: Ce oameni deștepți! (Îngenunche lângă ea.) Pe ea o iubește! Pe ea o iubește! (Îi sărută
mâinile, rochia […].)
RUXANDRA: Șerban! Să nu vină cineva! (Îl sărută repede pe ochi, pe păr, pe gură.)
ȘERBAN (se ridică odată cu ea, stau îmbrățișați lângă pian): Ai putea să trăiești lângă mine câțiva ani
crunți de lipsuri, de sărăcie?
RUXANDRA: Toată viața!
ȘERBAN: Nu, nu toată viața. Și cei de acolo, știi, muzicanții mari, cred în mine, spun că voi face
carieră. Mi-e rușine să-ți repet cuvintele lor. Nu pot … Ei spun … Lasă, că au să-ți spună ție.
(Lucia Demetrius, Trei generații)
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor socoteai și deștepți. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvența n-ai venit. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care conține substantivul viață. 2 puncte
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 5
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
4. Precizează o temă a discuției dintre personajele din textul dat. 4 puncte
5. Transcrie, din textul dat, două cuvinte/grupuri de cuvinte care sunt mărci ale adresării directe. 4 puncte
6. Menţionează o modalitate de caracterizare a personajului Ruxandra, exemplificând-o cu o secvență
semnificativă din textul dat. 4 puncte
7. Prezintă rolul notațiilor autorului în textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului dramatic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, următoarea secvență din text:
ȘERBAN (se ridică odată cu ea, stau îmbrățișați lângă pian): Ai putea să trăiești lângă mine câțiva ani
crunți de lipsuri, de sărăcie?
RUXANDRA: Toată viața!
ȘERBAN: Nu, nu toată viața. Și cei de acolo, știi, muzicanții mari, cred în mine, spun că voi face carieră.
Mi-e rușine să-ți repet cuvintele lor. Nu pot … Ei spun … Lasă, că au să-ți spună ție. 4 puncte
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre importanța practicării unui sport la
orice vârstă.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea mijloacelor
lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate
ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemplele din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte despre particularităţile de construcţie a unui personaj
într-un text narativ studiat aparţinând lui Ion Creangă, G. Călinescu sau Marin Preda.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele din textul narativ studiat;
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrate prin două episoade/citate/secvenţe
comentate;
– ilustrarea a patru componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ studiat,
semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, relații temporale și
spațiale, construcția subiectului, perspectivă narativă, modalități de caracterizare, registre stilistice etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului narativ studiat se reflectă în
construcţia personajului.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind
numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte și să dezvolte subiectul propus.
Probă scrisă – Limba şi literatura română Varianta 5
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Limba și literatura română – Profil real
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2026 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 05
2026 · Sesiunea august
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Sesiunea august (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 01
2026 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Model de subiect
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 07
2025 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 08
2025 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem